luni, 25 octombrie 2010

Semnificatia numelui

Forma masculina a numelui Albertina - vechi nume germanice, Albert si Albertina sunt in realitate de orgine franca - francii sunt o ramura germanica occidentala din regiunea Rinului inferior, care sunt astazi pe teritoriul Frantei. Initial, aceste doua prenume erau folosite ca si cuvinte comune. Ele sunt compuse din adjectivul "berth", tradus prin "stralucit, celebru" si cuvantul "adal, adhal", care inseamna "noblete". De aici a rezultat forma de Adalberth, din care a iesit forma prescurtata de Albert. De la germani, numele a patruns in Italia secolului al XI-lea, unde a avut mare succes si treptat a inlocuit formele de Alpertus, Alapertus sau Adelpertus (de origine longobarda - o alta ramura a germanicilor orientali, care au trait in nordul si centrul Italiei in secolul al VI-lea, de aici si denumirea regiunii Lombardia, din Italia de astazi). Albert si Albertina sunt, asadar, nume care se bucura de o larga raspandire, care s-au bucurat si se bucura inca de o larga popularitate, cu precadere in lumea catolica. Sfantul Albert cel Mare, dominican si episcop, filosof si teolog, a fost unul dintre cei mai cunoscuti invatatori ai Bisericii. Aceste doua prenume se intalnesc in diverse alte forme, cum ar fi: Albrecht, in limba germana, Aubert, in franceza, Alberto, in limba spaniola, Adalbert sau Alberta in limba maghiara.

Sf. Albert cel Mare, ep. înv. (15 noiembrie)

Puţini sunt cei care ştiu că Piaţa Maubert din Paris îl aminteşte pe marele sfânt dominican comemorat astăzi. Numele Maubert este o contractare a cuvintelor Magnuos Albert, Albert cel Mare, strălucit maestru în teologie, filozofie şi ştiinţe naturale; la lecţiile sale, ţinute în universitatea pariziană, era o afluenţă de studenţi atât de mare, încât a fost nevoit să predea în piaţa publică, care de atunci îi poartă numele.

Albert s-a născut în jurul anului 1193, la Lauingen, în Bavaria. La vârsta de 16 ani, a fost dus de un unchi al său la Padova, spre a-şi completa studiile universitare. Aici s-a întâlnit cu Giordano de Saxonia, superiorul general al călugărilor dominicani, om de o mare cultură şi cu o viaţă spirituală deosebită. El l-a convins pe Albert să îmbrăţişeze viaţa călugărească.

În 1229, Albert a îmbrăcat haina călugărească a fraţilor predicatori şi a fost trimis la Colonia (astăzi Köln), unde se afla şcoala cea mai importantă a Ordinului Dominican. Ca un adevărat geniu enciclopedic, el a pătruns cele mai adânci taine, atât în ştiinţele naturale, cât şi în cele speculative. Interesul universal pentru cultură şi preocupările didactice au mers mână în mână cu străduinţa pentru desăvârşirea interioară, spirituală: „Doamne Isuse", se ruga el, „îţi cerem ajutorul tău, ca să nu ne lăsăm ameţiţi de cuvintele măgulitoare despre nobleţea familiei, despre prestigiul Cinului călugăresc, despre forţele de atracţie ale ştiinţei".

A predat în universităţile de Hildesheim, Freiburg, Regensburg, Strasbourg, Köln şi Paris. Printre studenţii săi l-a avut pe Sfântul Toma de Aquino, la care a descoperit însuşirile excepţionale de gânditor. Când superiorii i-au încredinţat sarcina de conducător al provinciei călugăreşti din Germania, Albert a părăsit catedra şi s-a dăruit cu totul acestei misiuni; a căutat să fie permanent la dispoziţia comunităţilor încredinţate, pe care le-a vizitat străbătând „per pedes apostolorum" diferitele ţinuturi ale Germaniei, cerşind de-a lungul drumului hrana necesară şi adăpostul pentru noapte. Ulterior, a fost chemat la Roma şi obligat să primească numirea ca episcop de Ratisbona (Regensburg). A devenit proverbială dezlipirea sa totală de comodităţile la care funcţia ce o îndeplinea îi dădea dreptul: „În casele sale de bani nu se afla nici un ban; nici o picătură de vin în butoaie, nici un pumn de grâu în hambare".

A condus dieceza numai timp de doi ani; apoi a cerut şi a obţinut să fie demis din de această funcţie şi s-a întors la viaţa călugărească în mănăstirea de la Würzburg, reluându-şi cursurile la Universitatea din Colonia. Ajuns la adânci bătrâneţe şi simţindu-se obosit, s-a îngrijit să i se pregătească un mormânt la care se ducea zilnic şi recita oficiul pentru morţi, cu gândul de a se pregăti de o moarte bună. A încetat din viaţă la Colonia, în ziua de 15 noiembrie 1280. Papa Pius al XI-lea l-a declarat sfânt în anul 1931, iar papa Pius al XII-lea l-a proclamat patron al celor care se ocupă cu ştiinţele naturale. Pentru calităţile sale extraordinare şi activitatea sa în domeniul învăţământului, i s-a acordat supranumele de „cel Mare" şi „Doctor Universal".

Prenumele Albert provine din alăturarea a două cuvinte germanice vechi: adjectivul berth = strălucitor, glorios, şi prescurtarea cuvântului adal = nobil; împreună exprimă ideea: „nobil plin de strălucire". Albert cel Mare i-a adăugat numelui său strălucirea cea mai nobilă: strălucirea sfinţeniei şi a ştiinţei.

Sursa : © 2010 - Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti


vineri, 22 octombrie 2010

A fi sau a nu fi penibil

Stau si ma intreb cum de nu reusim sa ne vedem de treaba noastra ? Mereu criticam, ne dam peste cap, comentam...ooo, daaaa, la comentat stam cel mai bine. Avem asa un talent in a ne da cu parerea in toate ( suntem experti in toate domeniile, medici generalisti, economisti, politicieni, profesori, cercetatori ).
Cred ca am descoperit boala cea mai grea a romanului : capra vecinului. Poate daca ne-am concentra mai mult pe chestiunile personale, ne-ar merge mai bine. Insa nu se poate asa ceva. Plus ca inventam niste scuze penibile pentru situatia noastra actuala. Suntem adevarati maestri in a gasi scuze care mai de care ( de la catelul care a mancat tema pana la vecinul care tocmai ne-a inundat ).
Normal ca literatura populara este de vina pentru conditia noastra : poezia "Catelus cu paru' cret" si balada "Miorita" ne-au distrus viitorul. Noi suntem curati ca lacrima, numai ca poeziile astea si-au pus amprenta felului nostru de-a fi veacuri de-a randul.
Si ma intreb daca nu ne dam totusi seama de penibilul in care ne ingropam. Mormane de scuze si teancuri de motive inventate.
Asa ca nu trag decat o concluzie : suntem penibili ( by default ).

joi, 21 octombrie 2010

ce am mai primit pe e-mail

Aduc multumirile mele tuturor celora care mi-au trimis e-mail-uri in anul ce se aproie de final.......

Tin neaparat sa multumesc si aceluia care mi-a trimis unul despre rahatul de soarece amestecat in lipiciul plicurilor pentru ca acum folosesc un prosop umed la fiecare plic ce trebuie lipit. Deasemenea,acum frec cu peria partea superioara a fiecarei conserve pe care o deschid,din acelasi motiv.

Nu mai am deloc economii deoarece le-am donat toate unei fete bolnave ( Penny Brown );care este pe patul de moarte intr-un spital pentru a 1.387.258 oara.
Nu mai am de fapt niciun ban,dar situatia se va schimba odata ce voi primi fondul de 15.000 $ pe care Bill Gates/Microsoft si AOL mi-l vor trimite pentru ca am participat la programul lor special de e-mail-uri... sau de la functionarul superior al bancii din Nigeria care vrea sa imparta cu mine 7 milioane $ pretinzand ca sunt o ruda indepartata a unui client decedat fara testament.
Nu- mi mai fac nicio problema legata de sufletul meu pentru ca am 363.214 ingeri pazitori care vegheaza asupra mea,si Sfanta Maica Tereza imi indeplineste orice dorinta.
Nu mai folosesc deodorantele cauzatoare de cancer,chiar daca miros ca un bivol intr-o zi fierbinte.
Va multumesc, ca am invatat ca rugaciunile mele vor primi raspuns daca dau mai departe e-mail-ul catre sapte dintre prietenii mei si sa-mi pun o dorinta in cinci minute.
Datorita grijii ce mi-o purtati nu mai beau Coca-Cola deoarece dizolva
depunerile din toaleta.

Nu mai cumpar benzina fara sa am un prieten care sa-mi pazeasca masina astfel incat un criminal in serie nu se poate urca pe banca din spate in timp ce eu alimentez.
Nu mai ma duc la targuieli in marile magazine deoarece cineva ma va paraliza cu un aftershave de proba si ma va jefui.
Nu mai raspund la telefon deoarece cineva ma va pune sa formez un numar pentru care voi primii o nota de plata pentru convorbiri cu Jamaica , Uganda, Singapore si Uzbekistan .

Multumita voua ,nu mai pot folosi toaleta altuia decat a mea deoarece un mare paianjen maro African sta ascuns sub colac gata sa ma omoare instantaneu cu muscatura lui plasata pe fundul meu.
Si multumita importantelor voastre sfaturi, Nici nu mai pot ridica bancnota de 50 pe care am gasit-o in parcare pentru ca probabil a fost plasata acolo de un maniac sexual care asteapta sub masina sa ma traga de picioare.
Daca nu trimeti acest e-mail la cel putin 144.000 de persoane in urmatoarele 70 de minute, un porumbel urias suferind de diaree va ateriza pe capul tau la 17.00 in dupa amiaza urmatoare iar mustele de la 12 camile iti vor infecta spatele si va duce la cresterea unei cocoase paroase.

Apropo...un cercetator Sud-American dupa studii indelungate a descoperit ca oamenii cu un coeficient de inteligenta scazut si care au activitate sexuala rara, citesc e-mail-urile cu mana pe mouse.
Nu te obosi s-o ridici acum...

E prea tarziu!!!

miercuri, 6 octombrie 2010

Fluturasi


Cu cat simt ca visul poate deveni realitate, cu atat cresc emotiile. Stii ca iti doresti ceva, insa nu speri sa se mai concretizeze vreodata. Iar cand esti pe punctul de a pune in practica ceea ce era doar un vis, incep emotiile.
Fluturasi in stomac...e mai usor cand e la stadiul de vis. Poti jongla cu ideile, cu planurile, insa, stiind ca nu va fi nimic real, fabulezi.
Insa daca poti face pasul spre altceva, ai nevoie de curaj sa o faci. Intri intr-o schema care nu e musai de succes. Dar, decat sa ramai frustrat pe viata, mai bine incerci, cu riscul de a o da in bara.
Decat sa te intrebi toata viata "ce-ar fi fost daca ?", mai bine incerci, chiar daca suna ca un soi de aruncare in neant.
Eu zic ca se merita. Trebuie sa avem curaj si sa ne infruntam destinul. Adica sa il schimbam.
Daca ne rezumam doar la vorbe, nu suntem decat niste lasi intr-o mare de lasi. La dat din gura, toata lumea se pricepe. Cand e vorba de a lua atitudine....putini se arata.
Unii ar considera ceea ce imi doresc sa fac este o forma de lasitate. De ce ? Sincer, nu e calea cea mai simpla. Poate e simpla cand nu sunt copii la mijloc. Dar sa ma complac in situatia actuala ? Eu una sunt mult prea scarbita, viitorul se arata sumbru, copiii mei vor trebui sa tina in spate si mai multi pensionari decat tinem noi, toate datoriile statului tot pe umerii lor vor cadea. De ce sa ii condamn si pe ei ? De ce sa nu am parte de o batranete linistita ( daca ar fi sa o apuc ) ? Credeti ca se vor mai gasi bani de pensii in 30 de ani ?
Suna a loterie, insa sunt mai convinsa ca niciodata ca trebuie sa incerc.
Vom vedea.