Smochine si caviar

In urma cu cateva zile, rasfoiam o revista de doamne in tandem cu cafeaua artagoasa de dimineata. Cum dadeam eu pagini, pagini ( savurand pozele, ca n-am rabdare de citit articole despre 10 pasi spre inima lui sau alte delicii adolescentine ) mi se strecoara printre degetele de pianista ( as vreau eu ) un esantion frumos colorat, cu roz, desigur - perfect pentru pantofii mei speciali. Ma uit la pliculetul micut si dragalas din palmele mele ; arunc revista si incep sa il intorc cand pe-o parte, cand pe cealalta.
Nu credeam atunci ca esenta din interior ma va cuceri pe veci. Eu nu sunt chiar asa usor de impresionat, contrar celor mai multe opinii. Ma extaziez poate usor, insa e de scurta durata. Acum chiar s-a legat ceva. S-a creat o conexiune speciala ( la nivel olfactiv ).
Revenind la micul pliculet, descopar cu entuziasm ca modul de testare este diferit de cel obisnuit, functioneaza chiar ca un mic parfumel in miniatura ( adica exista sistemul de pulverizare ). Acum este punctul culminant, climaxul :-) momentul adevarului. Pulverizez ! Mi-e greu sa descriu euforia care mi-a cuprins intregul corp. Frenezie, nebunie ...extaz ! Toate sentimentele acelea de iti dau fiori curgeau prin trupul meu ametit de o asemenea mireasma. Am simtit iar acei fluturasi in stomac. Contactul cu pielea a pecetluit relatia ce avea sa urmeze.
Cand stropii miraculosi din amestec de cimbru si lemn, caviar si smochin s-au impregnat adanc in piele, am simtit si mi-am explicat denumirea de Womanity. Am simtit cum mi se deschid ochii. Am simtit ca traiesc.
Sare si dulce intr-un buchet care m-a lovit iremediabil. Am ezitat in prima faza. Ne-am tatonat, ca sa zic asa, eu si W. Am cochetat, am flirtat. Pana cand inevitabilul s-a produs : ne-am unit intr-o impletire de elemente dintre cele mai contrastante.
W este o contradictie in sine. De aceea cred ca m-a bulversat in asa masura. Avem multe lucruri in comun, iar cel care ne defineste cel mai bine, este "contrastul".

Renaşterea nucleară a Europei: răspunsuri incomode la o întrebare îngrijorătoare

Ma bucur atunci cand am ocazia sa descopar ca am "copilarit" alaturi de persoane care au devenit mai tarziu, ca si adulti, purtatori de opinie ( adica oameni destepti ).

In acest context, imi permit sa va invit, pe voi, cititorii mei putini, dar destepti, sa cititi un articol interesant, cu niste comentarii la fel de pertinente ( as zice eu ).

http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/renasterea-nucleara-a-europei-raspunsuri-incomode-la-o-intrebare-ingrijoratoare/

"Tunare" de sezon

Vine vine primavara...care primavara ? Ca e aproape vara !!!! Asa ca, normal, vine sezonul picioarelor la vedere...decolteuri adanci....spate dezvelit...umeri goi. Chiar suna bine, nu ? Dar pentru un efect vizual desavarsit e nevoie de mai mult. Nu tine doar cu cocos :-))))) Cred ca doar cu cocos nu tine figura.
Deci ? Ce ne ramane de facut ? Ma refer la noi, doamnele/domnisoarele bine ( adica exagerat de bine ), usor in criza de timp, fara prea multa disponibilitate pentru miscare fizica :-)))) - sau daca e, ramane doar la stadiul de disponibilitate - ? Body tuning ? Suna ispititor de bine. Cum mi-e teama de solutiile intruzive, care patrund in corpul tau adanc...asemenea unei roci care se consolideaza in scoarta, prefer ceva mai putin invaziv, mai delicat, mai soft :-)
Simt nevoia sa iau atitudine in ceea ce priveste acest tuning de sezon ; am investit in Outfit ( vezi Arcadia Group ), insa se simte nevoia si de o bombonica pe tort ( pe langa bombonica din mine - cu pantofii mei cei roz, desprinsi parca din poveste, imi pot deschide un fan club - toate fetitele intre 4 si 8 ani vor fi fanii mei dedicati ).
Ca sa nu o mai lungesc, mi-am luat un pachet dintr-asta de "tunare" si probabil cam prin luna iunie nu o sa ma mai recunoasteti. O sa fac niste poze cu inainte si dupa, ca sa nu existe guri carcotase cum ca nu-s eu, ci un star :-D
Cu niste aparate nimicitoare voi lua la palme toate fibrele din corp ; razboiul s-a declansat. Sunt pregatita de lupta cu monstrii alunecosi ; elasticitatea isi va dobandi locul cuvenit. Pielea va deveni si mai catifelata, iar fermitatea va fi cuvantul cheie al acestei operatiuni.
Cu desaga-n spinare pornesc la razboi. Trebuie sa inving !
Ah! da-o-ar Domnul sa-mi indrept
Aceasta mana rupta,
Sa-mi vindec ranile din pept,
Iar sa ma-ntorc la lupta,
Caci nu-i mai scump nimica azi
Pe lumea pamanteasca
Decat un corp frumos sculptat
Si mult cocos :-)))

Iepuras coconas

Am trecut si de sarbatorile pascale ; unii mai greu, altii mai usor. Am ales sa ramanem in frumoasa urbe, idee deloc rea, avand in vedere valul de masini care a obturat toate intrarile/iesirile din capitala. Senzatie unica, orasul aproape pustiu, doar cativa temerari pe baricade.
Parcurile libere, mai ales la primele ore ale diminetii.....sincer, senzatie de vis. Mi-a placut la nebunie. Cred ca e cel mai interesant sa petreci sarbatorile in oras, caci toti pleaca si te poti bucura de frumusetea pe care o ignori de cele mai multe ori din cauza aglomeratiei, traficului, zgomotului.
E drept ca ai impresia ca esti intr-un vis . . . cum ? sa n-ai cu cine sa te injuri in trafic ? fara claxoane ? fara bip-uri ? zici ca e o scena desprinsa din Inception cand tu iti creezi singur lumea in care vrei sa traiesti.
M-am amuzat din nou cu stirile despre cei care au facut tot felul de abuzuri culinare/bahice - ca doar daca nu ne imbuibam, nu suntem romani autentici. Asa ca am bagat si eu un mini-abuz de dulciuri ( inghetate, torturi, cozonaci, prajiturile ). Dar eu nu am ajuns sa fiu un caz "neresuscitabil".
Ma bucur in continuare de trafic linistit :-) ca cei mai multi au ales sa sudeze cele 2 evenimente ( Paste si 1 mai ), chiar daca le desparte, totusi, aproape o saptamana de munca :-) Cred ca lumea va reintra in normal dupa 5-6 mai cand vom incepe iar sa participam cu totii la ritmul zilei :-)

Pantofii de rubin

Nu stiu ce va vine in minte, dar eu ma gandesc in dimineata aceasta la Vrajitorul din Oz. Ma minunez singura ce stare de bine iti pot transmite o pereche de pantofi colorati si dragalasi, ca doua margele sclipicioase insirate pe o ata firava. Sunt ca doua bombonele perfecte pe care nu indraznesti sa le savurezi ( teama de a le irosi frumusetea nativa ).
Ma simt precum Dorothy : visez sa ajung dincolo de curcubeu in speranta gasirii unui loc mai bun.
Sunt luata pe sus de tornada numita existenta si dusa intr-un taram de poveste, magic, unde pantofii mei cei roz devin doua nestemate, doua rubine cu puteri magice. In jurul meu identific personajele din tinutul lui Oz, sigur e cineva care are nevoie de mai multa intelepciune, altcineva care vrea sa renunte la statutul de Leul cel Las si sa se imbete de curaj si cred ca toti ne dorim o inima mai mare si mai incapatoare, precum omul de Tinichea. Toti speram sa dam la un moment al vietii noastre peste un Oz care sa ne indeplineasca cele mai ascunse dorinte. Dincolo de invelisurile de poleiala se ascund secrete nebanuite, iar un Oz priceput, daca da la o parte strat cu strat, poate descoperi ce se afla inautru ; poate reinventa o persoana. Calatoria magica spre curcubeu presupune si pericole, insa cu agilitate si perspicacitate, neaparat pe tocuri, poti izbavi.
Pana la Curcubeu sunt multe obstacole, dar cu pantofii potriviti poti trece de Vrajitoarea cea Rea din Apus ; mai ai de invins Maimutele zburatoare si Copacii luptatori.
Dar vei descoperi ca se merita. Pantofii de rubin de astazi iti pot da acel suflu magic necesar pentru a atinge curcubeul.

Descatusare

Acum ca a iesit si soarele pe strada mea ( la propriu ), ma declar eliberata. Cand scuipi tot ce te framanta si te chinuie, te simti mai relaxat si mai destins. E bine uneori sa dai totul afara pentru a putea merge mai departe. Curatenia spirituala de care am mai amintit eu candva. Vrem, nu vrem, trebuie sa o facem si sa ne infruntam cele mai mari temeri pentru a razbi.
Descatusarea e un prim pas spre linistea spre care tanjim. Forfota din zilele acestea m-a doborat oarecum.
Cocosul din vietile noastre s-a dovedit a fi inselator. Unii au fost urcati pe cele mai inalte culmi, altii s-au declarat invinsi. Cred ca voi primi un borcanel inapoi ( sau cel putin asa am fost amenintata ). Am explicat ca necesita timp si perseverenta. La unii tine, la altii nu. Ne lasam oare asa usor amagiti de noile produse aparute in existentele noastre umile ? Sau ce sa mai inteleg ?
Spuneam ca voi gasi un slogan pentru domni in ale cocosului. Inca nu m-am hotarat deoarece ii simt usor reticenti in a incerca acest produs. Oare cocos si relatia rezista ? Sau cum ar suna mai ispititor ? Cocos - niciun refuz. Complicat cu ei si ele, mai ales daca e si cocos la mijloc ; si ma refer la uleiul de cocos, presat la rece, desigur.
Sunt deja la a 4-a sau a 5-a sesiune de cocos si inca nu stiu daca sa ma declar invinsa sau sa continui pentru a simti ceva. E mai complicat decat credeam, depaseste puterea de intelegere pentru un umil amator de produse noi ca mine.
Revenind la soare si saptamana patimilor, nu pot sa vad decat o mare contradictie in alaturarea celor doua cuvinte : soare si patimi. Melanj de speranta si durere. Lumina si moarte. Lumina dupa moarte.
Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi. ( Matei,21)

Din colt in colt

Aruncat din colt in colt, izbit de perete, calcat in picioare, zdrente, ate atarnand. O imagine neglijenta. Cand te simti asa ce poti face ? Ti se intampla sa iti fuga pamantul de sub picioare ? Sa ai senzatia ca te misti contra timp ? Existenta efemera scaldata in durere si deznadejde. Suflet acoperit de depravare si decadenta.
Joc de umbre si lumini, spectacol suprarealist al unui destin macinat de remuscari.
Dezamagire, gust amar, tristete, toate aruncate intr-un bol de suflet plin de speranta, dar totodata prea chinuit pentru a mai reactiona la stimuli externi.
Cuvinte anapoda trantite intr-o insiruire abstracta de idei. Totul este un nimic mare si slinos, alunecos.
Piedestalul ne omoara, radacinile ne tradeaza, prezentul ne sufoca. Mi-as dori sa fiu curajoasa, sa indraznesc, sa renunt la stadiul de complacere. Sau poate sunt si inca nu mi-am dat seama :-)
Maria de Buenos Aires - merita sa incercati. Sunt curioasa ce sentimente poate trezi intr-un suflet cladit altfel * caci toti suntem altfel.

Micile bucurii

Ieri am avut emotii incredibile cand am vazut zambetul stirb al M-ei. Mi-am adus aminte de primii pasi, de primele cuvinte, de primele victorii, ca sa zic asa. Acum incepe o noua etapa. Trece timpul ca nebunu'...e infricosator de frumos. Infloreste sub ochii mei si ma umplu de o stare de bine, radiez, pur si simplu.
Si ea a avut emotii. Ne asteptam sa cada, caci se clatina de ceva saptamani :-) L-a pastrat intr-un servetel si toata seara mi-a zambit ( de fapt, s-a dat mare, stiu eu ). Mi-a explicat ca o asteapta pe Zana Maseluta ; dupa ce a adormit, s-a dus Zanul, dar a lasat 5 lei. Eu stiam ca fetele de la gradi au primit 10-20 lei. Ma gandeam ca va fi suparata de dimineata, asa ca am convocat si Zana care a plusat ;-)
Bucurie imensa de dimineata. M-a chemat M sa ma uit sub perna. Incredibil ! Insa am avut o alta dilema : Zana Maseluta a lasat dintele acolo...vezi daca nu sunt pusa la curent cu aceste noi tendinte !!!
Povestea zice ca Zana ia dintele si lasa banut la schimb ( cred ca de metal ). Asta e ! I-am zis ca primul dinte il lasa ca amintire ;-) Bineinteles ca m-a intrebat daca nu cumva i-am pus eu banii ( dar i-am explicat ca mami nu prea are bani, plus ca eu am dormit toata noaptea ).
Oricum, bucuria a fost maxima de ambele parti. Toata lumea fericita :-)

Zana Maseluta

Victorie !

Scorbura sufletului

Sufletul se înghesuie într-un colț, stingher și se simte luat la rost. Ar vrea să se ascunda cât mai adânc printre gunoaiele putrede care îl macină de ceva vreme încoace. Nu vrea să iasă la lumină, preferă să se acopere de buruienile devoratoare de sentimente. De ce ar ieși? E mai ușor să stea și să se scalde în mocirla lipicioasă, molipsitoare, contaminată. Pentru a răzbi spre lumină e nevoie de efort, de luptă...el preferă confortul mlaștinii și se bucură de o stare de bine relativă, amăgitoare, falsă. Începe să creadă în metempsihoză, să o vadă ca fiind singura soluție salvatoare. Se complace în starea actuală, amăgindu-se cu iluzii eterne, sperând că prin moarte va cuceri viața veșnică (se va purifica, în sfârșit!).
Trecând de la termenii complicați la ziua aceasta mohorâtă  de primavara în picaj (la fel ca sufletul meu intoxicat de prefăcătorie), nu pot să zic decât că suntem mai mult decât o carcasă obosită ce bântuie printre betoane și asflat; putem mai mult de-atât, putem răzbi dincolo de mocirlă sau cel putin asa îmi place să cred. Suntem niște mimi în trecere prin ceea ce numim existență. Suntem atât de buni în ale simulării, încât tindem spre perfecțiune, am ajuns să mimăm tot.
Începe curând o saptamână specială pentru mulți dintre voi/noi ; un drum al purificării, dar nu prin metempsihoză (începe să îmi placă acest cuvânt :-) )

Cred că ploaia de afară îmi crează o stare bacoviană :-) și nu îmi vine în minte decât "Plumb" și plumbul din picioarele mele înrobite.

Link de la An(t)onim :-)

Nu prea imi sta in caracter sa dau curs postarilor anonime, dar daca-s an(t)onime, deja recunoastem personajul.
Enjoy :-)

Turnul Babel

Sau un turn in picaj ? E greu cand nu ajungi la un numitor comun. Plus ca sunt usor depresiva ca nu am reusit sa mai folosesc cocos si simt ca fiinta mea nu isi gaseste echilibrul zilele acestea. Cocosul e bun, insa destul de pretentios, cere timp si rabdare, 2 lucruri de care nu dispun oricand si oricum. Nu ma caracterizeaza rabdarea, recunosc. Iar timp nu am pe cat mi-as dori.
Ar trebui sa ma mobilizez si sa gasesc loc pentru cocos macar o data pe saptamana, dar uite ca in ultima vreme nu imi iese. Incerc sa ma adun pe final de saptamana, dar nu am garantia succesului. Iar pentru a vedea rezultate, ar trebui sa ma tin de program. Sa respect cu sfintenie acest ciclu de tunare/reinventare.
Plec de la Babel si ajung la cocos. Unde dai si unde crapa, nu ? Am avut iar ceva peripetii, ca doar eu pot ( pe tocuri, desigur ) sa ma aventurez in marea de rechini fara costum de protectie. Important e ca reusesc sa imi mentin capul la suprafata si sa mai si dau haotic din maini si din picioare ( egal semn de disperare ) - toate aceste actiuni in acelasi timp. Ma consider norocoasa ca nu m-am inecat pana acum, sincer. Nu zic ca nu aveam destule sanse. Mai ales ca eu nu sunt o buna inotatoare ( dar ma descurc pe tocuri, cred ca asta e avantajul meu cel mai mare ).
In fine, ma lovesc in ultima vreme de o lipsa de comunicare ; poate nu o lipsa, cat un canal gresit de comunicare. De aici si titlul acestui articol. Si ma intreb daca e de vina receptorul sau emitatorul. Acum, iarasi trebuie sa recunosc ca sunt DI-VINA. Nu m-am putut abtine, mi-am dat singura mingea la fileu. Trebuie sa inscriu ;-)
Ca sa inchid amalgamul de idei de pe ziua de azi, indemn la folosirea cocosului cel putin o data pe saptamana pentru un succes deplin in tot ceea ce facem ( noi fiind fapturile acelea minunate, delicate si sensibile, adica sexul frumos si slab - la propriu ; dar nu inseamna ca nu ii invit si pe domni sa se dea cu cocos, insa nu m-am hotarat inca unde ar fi mai indicat sa aplice produsul....revin cu un slogan si pentru voi ).
Cocos, coafura rezista :-)

Picatura de ploaie

Mi-e ciuda uneori ca vremea imi influenteaza starea de spirit ; imi place ploaia, imi plac picaturile de ploaie cand se izbesc de fereastra. E ca si cum primesc o atentionare : traiesc ! Sunt meteo-sensibila, ceea ce imi confirma faptul ca sunt intr-o simbioza perfecta cu ea, ca traim una pentru cealalta, ca avem o relatie speciala. E reconfortant sa stii ca apartii cuiva, simti cum iti restabilesti fortele fizice si psihice.
Si cand te gandesti ca ne cere atat de putin la schimb, dar, ca si in alte chestiuni, suntem mult prea grabiti pentru a ne opri cateva minute sa vedem ce are sa ne spuna, care este strigatul de ajutor.
Ne jucam de-a ecologia, postam in sustinatorii naturii. E atata falsitate in jurul acestor miscari verzi. Dar am stabilit deja ca suntem egoisti si nu ne pasa foarte mult de ce are sa fie. Ca atunci cand are sa fie, noi nu o sa mai fim....poate niste gene de-ale noastre ratacite prin diverse colturi ale lumii....dar de ce ne-ar pasa ?
Atat imi inspira privelistea ingusta pe care o am prin fereastra obturata de o planta ( ce pare a fi carnivora - cred ca ii zice limba soacrei - deci am nimerit analogia ) si un gard de beton. Nu vad decat betoane pe un fundal cenusiu si o ramura usor infrunzita. E ca si cum s-ar sforta sa gaseasca lumina si caldura intre betoane. Ne plac betoanele si asfaltul. La fel de tare cum ne plac semintele si mitocania. Sunt simboluri nationale.

Bucatareala

Si eu care credeam ca le stiu pe toate ... probabil voi pierde ceva procente prin urmatoarea afirmatie : nu am facut niciodata clatite ( pana ieri, desigur ). Eu stau mai prost la capitolul praj'turi si am si ceva sechele din copilarie, deci as putea fi inteleasa ( in special de apropiati, care imi cunosc mai bine povestea trista in ale praj'turilor ). Eu am trait o reala trauma, dar voi incerca sa nu dezvolt prea mult acest subiect ; e vorba de rani prea adanci, nevindecabile.
Buuuun. Avem tema de la gradi : copiii se joaca de-a bucatarii, trebuie sa prepare ceva pentru colegi. Asa ca vin cu ideea sa facem clatite, iar M doar sa le unga cu ciocolata la gradi si sa isi serveasca stimatii colegi. Treaba usoara. Cei de la Mega, pe langa super cartonase, vand si clatite gata facute ( nu am luat niciodata, insa ochiul meu vigilent a tras totul pe video, caseta VHS, desigur).
Ma indrept triumfatoare spre magazin, insa surpriza mare. Raftul gol ! Doar niste lipii pentru saormarii inraiti. Ii propun M-ei sa luam niste biscuiti sau gauffres ....nu si nu ! aproape de o criza de plans. Barbia ii tremura, ochii i se umezesc...cum sa rezist. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis : FAC EU CLATITE ! eeeee !!!!!
Buuun. Primul pas, cel psihologic era deja facut. Al doilea pas : o sun pe mama. Dar vai, mama nu raspunde ( joi = program de biserica ). Sa nu ne panicam, il sun pe C ( nu raspunde, e la bere ). Nicio problema ! Exista Google. Googalim asadar, insa niste retete atat de complicate, ziceai ca intreb cum se face o operatie pe creier. Stai dom'le ca stiu eu ca nu e treaba asa complicata.
Pe cine sa sun ? Pe cine sa sun ? Nu vreau nici sa par ....penibila. Jenata eram deja. Gata ! Stiu ! Nashu'. El are tigaie speciala de clatite, adica e profesionist.
Si din buricu' targului imi dicteaza our nashu' reteta : 2-3 oo ( adica oua, ca doar respect limba romana, pentru impresia artistica mi se parea ca da mai bine ), zahar, sare = se amesteca. Apoi o cana de lapte, iar se amesteca. Apoi faina. Dam la mixer in continuare. Si la final apa minerala. M era critica : "nu arata ca la tati ! nu e bine ! nu o sa iasa ! vorbim cu doamna si reprogramam".
Dragii mei, daca am facut io 2 copii, pai nu reusesc niste enervante de clatite. Si dai si munceste, si dai si munceste. Am improvizat, sa stiti ca am facut clatitele pe tocuri ( de fapt, am vrut sa imi rodez niste pantofi noi, dar important e ca le-am facut elegant si de sus ).
Oricum, azi a mancat toata gradinita primele mele clatite. Cand zic toata gradinita, vorbesc de la doamnele educatoare, ingrijitoare.....copiii....si cica au fost DELICIOASE ( eu nu m-am riscat sa gust ).
Sa nu fiu inteles gresita. Eu am in continuare boala : sufar de sindromul praj'turi. Adica sa nu intelega careva ca ma apuc de facut praj'turi :-)

Reguli de circulatie scrise de un EL ( nu stie sa numere si remarc si usoare tendinte misogine ) ; insa gura pacatosului, adevar graieste :-)

Regula 1

In Bucuresti nu exista reguli.

Regula 2

Niciodata nu trebuie sa vorbiti despre faptul ca in Bucuresti nu exista reguli.

Regula 3

Orice portiune libera de asfalt constituie un loc ideal de parcare. In aceasta ordine de idei, faptul ca acea portiune de asfalt este in fata unei curti cu garaj, in mijlocul unei intersectii sau pe linia de tramvai, este total irelevant.

Regula 4

Oricine isi poate gasi un loc de parcare "platit" in jurul blocului, atata timp cat este primul care isi scrie pe asfalt numarul cu vopsea si isi monteaza gardulet de fier.

Regula 5

In Bucuresti nimeni nu are propriul lui loc de parcare. Primul venit e primul servit. De asemenea primul sosit are dreptul de a-si marca teritoriul cu urina.

Regula 6

In Bucuresti nu se aplica regula prioritatii de dreapta. Sau de stanga. Sau de mijloc. Prioritate are intotdeauna cel care are masina mai mare si un levier in portbagaj.

Regula 7

In Bucuresti toate semnele de circulatie sunt adresate exclusiv soferilor din provincie.

Regula 8

Niciun sofer din provincie nu are ce cauta in Bucuresti. In cazul identificarii unui sofer din provincie se depaseste pe dreapta, se claxoneaza si se deschide geamul la jumatate pentru intimidare.

Regula 9

Claxonatul este un semn de apreciere prin care doi soferi se saluta si isi comunica unul celuilalt faptul ca si-au remarcat masinile.

Regula 10

Benzile sunt facute doar pentru biciclisti. Ce om decent ar putea sa conduca o masina printre doua linii paralele?!

Regula 11

Adevarata semnificatie a culorilor de la stop este

Rosu: in principiu opresti, insa regula poate fi incalcata de Salvare, Pompieri, coloane oficiale si tineri intre 18 si 20 de ani sau de cei care nu poseda permis de conducere dar totusi se afla la volan.

Galben: in principiu ai voie sa treci mai departe, insa doar daca ai peste 200 de km/h, iar masina este tunata si are jenti de aliaj cu spite.

Verde: treci, insa nu in mod obligatoriu, putand si sa tragi un pui de somn. Daca totusi nu ai plecat de la stop in 10 secunde de la aprinderea becului verde inseamna ca esti de acord sa suporti consecintele.

Regula 12

Nicio masina cu girofar nu se grabeste de fapt sa ajunga undeva, decat cel mult sa ia comanda de la pizza. Ce rost are ca altii sa manance pizza in timp ce tu stai blocat in trafic.

Regula 13

Femeile nu deosebesc stanga de dreapta, nu conteaza deci ce mana folositi pentru a le semnala o eroare.

Regula 14

Abtibildurile cu bulgari de foc, siglele de mercedes si crucile agatzate de oglinda cresc personalitatea masinii si implicit sansele de a avea prioritate candva.

Regula 14 si 1/2

Niciodata nu poti avea destule cruci, icoane si matanii agatate de oglinda retrovizoare.

Regula 15

Absolut toti pietonii sunt cretini si nu stiu de fapt ce vor sa faca cu viata lor.

Regula 16

In lunile calde este absolut obligatoriu mersul cu toate geamurile deschise, aerul conditionat pornit si muzica (preferabil manele sau Parazitii) la maxim.

Regula 17

Semnalizarea schimbarii directiei de mers este rezervata strict incepatorilor, femeilor si soferilor din provincie.

Regula 18

Orice conflict in trafic poate fi rezolvat amiabil cu sabii topoare si cativa prieteni chemati prin telefon.

Regula 19

Linia de tramvai este o pista secreta de accelerare.

Regula 20

Toti cei care spun ca nu blocheaza intersectia, blocheaza intersectia.

Regula 21

Statia de troleu este un loc ideal de parcare pe timp de ploaie pentru ca are copertina.

Regula 22

Orice daune produse masinii in trafic se raporteaza la politie folosind parola secreta "Asa am gasit-o de dimineata in parcare"

Regula 24

Orice blocaj in trafic este vina exclusiva a primariei care nu este in stare sa administreze drumurile mai bine.

Regula 25

Oricine nu este de acord cu aceste reguli este pieton, femeie sau sofer din provincie.

Bucuresti by night - partea a 2a

Ca sa nu dau chiar tot din casa, pot doar sa spun ca orice mega "ieseala" se lasa cu dureri la mansarda (lipsa de antrenament, desigur ). Am ramas placut surprinsa de aspectul vestic al stradutei Smardan. E clar ca nu-s iesita de ceva vreme, dar na!, cum ziceam si in alte dati, unii se distreaza, "altii munceste" ( adica fac copii, tot munca e si asta, full-time, ca la call-center, 24h din 24h, 7 zile din 7 - cu mentiunea ca acolo se lucreaza in shift-uri, iar la jobul descris de mine e doar un shift si acelasi worker ). Sper ca nu am englezit-o prea tare, dar daca astea sunt tendintele...trebuie sa fiu si eu mamicool, ca altfel imi scad actiunele, io-s listata la bursa ( sper sa ma inteleaga nationalistii din voi, dar nu pot sa zic tura, muncitor, ca as transforma totul in ceva mult prea banal pentru Bucuresti 2011 ).
Revenind la povestea noastra, str. Smardan m-a impresionat prin jocul de lumini, animatie si culoare. O incantare pentru ochiul obosit, prea putin fericit cu astfel de picturi contemporane. Mi s-a parut magic ( si nu vreau sa exagerez, dar chiar arata intr-un mare fel ).
Locatia ce ne astepta : DekoCafe. Am batut cam toata strada la picior si am dat de cladirea mult cautata ; in fata ei un soi de "raspandaci" striga in gura mare ca e spectacol mare in seara asta. Suntem directionati catre etajul 2 al cladirii. Pasim cu usoara teama pe treptele firave care se misca sub picioarele noastre de ciuta. Propun sa o luam pe rand, in sir indian ca e mai sigur. Scarile sunt si asa usor inclinate spre dreapta ... ciudata senzatia, parol. Odata ajuns sus te simti victorios, plin de tine...tocmai ai incheiat o aventura a' naibii de periculoasa.
Incaperea nu e foarte luminoasa, obscura, ca in camera de developat filme ( pentru cine stie despre ce e vorba ). Muzica tare....ceva "dupa blocuri" necenzurat ( adica niste pseudo-cantareti isi baga si isi scot diverse obiecte contondente, incat latura mea pudica are de suferit ).
Ne gasim locurile ; incerc sa iau atitudinea de Mitzi, care iese mereu in club, adica mers lasciv, unduiri interpretabile, usor in reluare...mult gloss, buze nervoase, machiaj perfect ( exagerez, dar era intuneric, asa ca pot sa fabulez, nu pot fi contrazisa ).
In fine, dai cu o bere, doua, ca baietii. Hai sa incercam si un Mojito ( a se pronunta cu accent de moldo-francofona, da ? muojito cu J, nu H ) - cred ca nu stiau reteta ( sau era varianta studenteasca ). Si incepe show-ul ! Vine un baiat, el zice ca are 34 ani, incepe cu niste glume rasuflate, despre cum juca el ata in fata blocului ( adica elasticul ) sau mai stiu eu ce alte treburi ce se intamplau pana in '89 si usor pana prin '94. Face misto de niste pusti de 15-16 ani, un pic de educatie sexuala ( despre sex altfel decat cel normal, desigur si alte magarii de genul ). Iar raman interzisa ( ca io vorbesc porcarii doar ocazional, numai la volan si cand sunt singura-n masina - si imi vin ...natural...adica fara sa vreau ). Cum sunt in primul rand, se minuneaza si artistul concomitent cu mine - avem si un usor dialog, dar nu intru in detalii. In fine, inafara limbajului exagerat de vulgar, simpatica actiunea scenica ( doar ca avea ceva mancarimi in partea dorsala si una - doua, injuratura de rigoare si hop!, 3 des'te in ce se poarta de obicei pe sub pantaloni - nu garantez ca avea, asa ca nu ma hazardez in declaratii - sau era tot miscare scenica si nu m-am prins io ?)
In fine, am ras, nu zic nu. Vine nr 2. Mult mai jenant. Penibil de-a dreptul. Rasuflat/expirat ( nu mi-a placut ). Dar se pastreaza aceeasi linie melodica, acelasi limbaj suburban, demn de stirile de la ora 5.
Al treilea, razes de-al meu, dar tot asa...usor fad.
Ce am retinut ? Ca nuditatea si pornografia se vand foarte bine. Daca ne bagam si ne scoatem si dam si primim si tot asa.....suntem la moda. Show-ul a fost incheiat cu o rugaminte din partea marelui artist : " va rog sa o incurajati pe prietena mea sa facem sex anal, suntem de 9 luni impreuna.....aplauze....iar prietena urla dinspre bar ca au facut deja, dar el era prea beat si nu mai tine minte !?" Este un citat asa ca nu imi pot fi atribuite cuvintele indecente de mai sus. Ce poate fi mai minunat pe lumea asta ?
Asa ca m-am lamurit si cu stand-up comedy. Chiar eram curioasa. Credeam ca e un umor de calitate, un umor inteligent, interactiv ( cu publicul ), improvizatie...dar ma declar usor dezamagita ; totusi, unele poante, dincolo de cuvintele deocheate folosite, au fost simpatice.
Apoi am continuat seara in Jack's, locatie spalata, usor cu pretentii .... unde am dansat si am tras concluzia ca imi ajuta lectiile de dans la care particip de o luna ( am dansat un pic de jive si salsa ).
Acolo s-a petrecut si intamplarea cu doamna bine de 40 de ani dintr-o poveste anterioara.

Asa ca, dupa ce m-am culturalizat la greu, am zis sa trec la artileria grea : pe 17 aprilie merg la Maria de Buenos Aires la Teatrul de Opereta "Ion Dacian"

Bucuresti by night

Am ramas datoare cu niste relatari din zbuciumul nocturn al capitalei ; personal, mi-am incarcat bateriile pentru urmatoarele 6 luni ( adica, ce se plange lumea ca e greu la munca, trezit dimineata, sef enervant, trafic agasant .....asta e par la ceas sau floare la ureche - pentru cine nu cunoaste prima expresie ; eu o stiu ca am neamuri care lucreaza in domeniul ceasornicariei ).
Treaba grea cu iesitul noaptea ; uitasem cat e de solicitant sa fii pasare de noapte. Pai sa o luam incetisor : tre' sa iti gasesti tinuta, ca nu poti sa mergi asa orisicum. Sa gasesti un echilibru, nici prea Pitzi, nici prea cuminte....un soi de Mitzi, ca sa fiu pe intelesul tuturor.
Apoi, trebuie sa iti gasesti privirea adecvata, un soi de cautatura cu inteles ; adaugi un strop de gravitate si niste fire de obraznicie si iesi in inima Bucurestiului. Prima iesire, Tribute -un club cu pretentii. Faza tare e ca stateam inca in taxi cand ne striga soferul ca am ajuns :-))) Ne dam jos in hohote de ras si continuam aventura. Intram in club undeva pe la ora 22.00.....nu era nimeni ???? Pai ziceau pe site ca la 23.00 canta Proconsul si am zis ca ora 22.00 e ok pentru venit. Mare ne-a fost mirarea sa vedem ca nici la ora 23.00 nu erau foarte multi clienti. Am profitat oricum de "liniste" si am mai discutat una, alta. Proconsul a cantat oricum undeva spre ora 1 noaptea sau dimineata ? Nici nu stiu cum sa zic. Oricum, locatie interesanta, spalata, curata. Servicii bune. Oameni ok ( mai erau 2-3 "atarnaci" imbracati la costum si cravata - pentru impresia artistica - ce se fataiau langa o dama bine cu un cap mai mare ca ei - dar fara succes ).
Am ajuns acasa undeva la ora 3.30 dimineata ; la ora 8.00 eram in parc cu copiii :-)
Ca si concluzie generala : lumea nu se mai zbantuie in club ca acum 10 ani ( cand ieseam eu mai des, ca dup-aia m-am apucat de facut copii si s-a schimbat fusul orar dupa care functionez ). E mai mult un dans al paharelor ( umplute cu whiskey si energizant ) si al figurilor de stil. Un cat-walk al impresiilor artistice. Priviri grave, inteligente ( cica ). O tatonare din priviri. Un nou mod de a-ti gasi jumatatea ? Parca e un targ de vite, pe bune. Toata lumea se priveste ( de vorbit nu e chip, ca e muzica la maxim ), se cantareste, se admira si cam atat.
Interesant, ce sa zic. Mie imi place mai cu actiune, mai cu dans. Bine, pe muzica in cauza e cam dificil de dansat ( ma gandesc la Prodigy in acest moment ).
In fine, cred ca sunt eu demodata. Se pleaca in club la/dupa miezul noptii, se rade o sticla de whiskey ( cu energizant, musai ! ) si se doarme a doua zi pana la ora 16.00, cel putin. Si zici la final : "Doamne ! ce tare m-am distrat ! Nu mai stiu exact cu cine sau ce am facut, dar a fost atat de cool, man ! "
Asta se intampla acum 2 saptamani. Week-end-ul care tocmai a trecut a fost un alt soi de experienta, mai pe gustul meu, dar care tot s-a lasat cu dureri de cap. ( insa asta e o alta poveste).
Pe curand.

Reinventare

Am ajuns la concluzia ca dupa 30 m-am reinventat. Suntem asa de agatati in jocul asta prostesc al cifrelor ? Ne simtim mai bine sa dam cu 2-3 kg mai putin ( daca e sa ne facem vreun test ceva ), nici cand e vorba de ani nu suntem foarte sincere ( ne ascundem in spatele codului bunelor maniere cum ca o lady nu isi spune niciodata varsta.....sa lasam un mister....ca parca ridurile nu tradeaza sau la 30 o sa zic ca am 15 ).
Am tras iar o "ieseala" de vineri ; cum ne-am antrenat saptamana trecuta in Tribute, am fost deja la mare inaltime ( ma refer la tocurile de 10, desigur...sau 11 ? ). Intr-un club fainut, Jack's ( eu eram cea cu picioarele pe sus, daca se numara printre cititori si unii care au iesit in aceeasi locatie..picioare pe sus ca dansam JIVE, ce credeati ? ca merg degeaba la dansuri ???? ) era o doamna faina, nu zic nu. Insa grupul nostru, ma refer la partea masculina, era impartita in doua tabere : unii ca are 40, altii ca are 30. Eu as fi zis peste 35 clar, cu toate ca tanti arata bine, conditie fizica buna, cap frumos, nu atarna nimic, dar niste riduri de expresie tradau varsta. Nu zic ca e de rau. Se simte diferenta. E vorba de stil. E chestiune de a sti cum sa porti o haina, cum sa alegi un machiaj. Sunt lucruri care se dobandesc in timp.
Am vrut sa o abordez imediat ca sa rezolvam misterul - deja ne infrana petrecerea, dar mi s-a zis NUUUUU, cum sa intrebi asa ceva. Si alte comentarii de rigoare. Asa ca am dat peste doamna la toaleta si am intrebat-o cati ani are, daca nu o deranjeaza sa imi spuna etc. ( i-am explicat si motivele ). A fost foarte amabila ; avea 40, no kids, no husband, arata foarte fain pentru varsta ei si mi-a placut ca nu s-a fastacit la intrebarea mea.
Eu zic sa le dam incolo de cifre, numere. Nu incurajez la nesimtire ( mai ales cand e vorba de kg ), dar nici nu cred ca e cazul sa ne transformam intreaga existenta intr-un zbucium continuu guvernat de cifre.

Maine revin cu reactii personale in urma celor doua mega iesiri in peisajul bucurestean. Veti ramane surprinsi :-)

Isteria continua

Credeam ca faza cu cocosul pe buzele tuturor va fi doar o traire de moment care se va topi catinel in sufletele noastre incinse de soarele iradiant ( mai ales in aceste zile cu nor, praf si gaura de ozon ). Dar nu, nu este asa. Fidele unor astfel de tratamente de infrumusetare, ne ghidam existenta dupa un nou motto : Cocos, coafura rezista.
Dar este oare de ajuns ? Te poti multumi doar cu atat ? Am urmat mersul firesc al lucrurilor si am mai adaugat un strop de culoare in aceasta comunitate restransa, exclusivita, m-as hazarda sa spun, dar reprezentativa.
Asa ca s-a declansat un nou val de isterie bazata de aceasta data pe ritm : "Shake it !" Nu am idee ce iti vine in minte cand auzi acest indemn ; eu una ma gandesc la dinamism, pofta de viata, vacanta, soare, ritm, salsa ....si ....desigur....COCOS. Cum putea sa dispara din peisaj ? Din contra, a fost intarit de shake it.
Ca niste adevarate doamne ce se respecta si au grija nu doar de exterior, ci si de interior ( si cum nu prea ne-am incumetat sa testam cocos intern ), am abordat o noua strategie in ceea ce priveste liniile curbe. Le vrem cat mai curBe si mai bine conturate, sculptate si modelate intr-un invelis ce tinde spre perfectiune.
Unele cu experienta in domeniu, altele inca la stadiul de invatare, de exploatare. Cred ca toata lumea a avut de castigat. Succesul nu a fost cel al cocosului, dar cine se poate lua la tranta directa cu el ? Cine are puterea sa doboare cocosul ? Cocosul bate tot.
Sa fie atunci ca o ghicitoare : am testat batoane, ciocolatele, shake-uri si deja ne simtim mai bine. Sau e o iluzie ? Eu sunt mai usor de convins, recunosc. Ca sampania. Spumoasa, exuberanta. Nu cred ca sunt buna de etalon. Mie imi plac toate chestiile de fete :-) Roz, sclipici, volanase, tutu ( sau mi se trage de la M, are si ea o influenta, recunosc ).
Oricum, la vie est belle cand cocos si shake it baby se inlantuiesc intr-un dans tribal care ne ofera un spectacol unic, spectacolul vietii.