sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Teoria tirbusonului


Sunt multe lucruri pe care nu le-am facut ;-) Si uite ca azi, fiind un soi de home alone, cu copiii bolnavi, sechestrati la domiciliu, mi-am propus sa beau un pahar de vin. Nu mi-am inchipuit ca va fi o adevarata aventura.
Dupa ce am rupt un tirbuson, am sunat un prieten si am facut fifty fifty cu vecinu' ( vorba vine ), am reusit cu un al doilea.
Acum ma distrez cu un pahar de vin in care plutesc urme de la dopul de pluta, dar, totusi, e o reusita. Uraaaaaaaa

Trebuie pe langa lectiile de chitara, sa iau niste lectii de desfacut sticle de vin. Cool, nu ? :-D

Totusi, eu zic ca nu e de ras. Adica nu am ocazia foarte des sa fiu singura, cu atat mai putin, sa beau singura un pahar de vin. Deci, eu zic ca e de invidiat :-))))))

Ca sa recapitulez, primul tirbuson s-a rupt si a ramas in dop spirala....apoi am reusit sa introduc un al doilea mai gros si sa trag cu putere ( mi-am cam zdrelit mainile, dar se merita :-))))

Data viitoare voi face asa :



Hai, sus paharul, la multi ani. Petrecere frumoasa celor de la Bacau in cinstea Aniei Maria. Inchin si eu un pahar in cinstea micutei.

Bantuim

Bantuim prin viata ca niste fantome amatoare, suntem niste existente efemere, atat de mici si neinsemnate, incat ne pierdem in lumea cea mare si amara. Traim cu intensitate momentele marcante din viata noastra, uneori ramanem agatati in trecut si nu putem trece dincolo, in prezent. Ne urcam singuri pe un piedestal si privim cu nonsalanta celelalte fantome care ne par ridicole. Dar nu realizam ca totul este atat de anapoda. Destinul isi cam bate joc de noi. Sau noi de el ? Avem o linie a vietii creionata de la bun inceput ? Avem vreo sansa sa schimbam traiectoria in directia dorita ? Sau ne lasam purtati de-a lungul ei cu o resemnare mioritica.
Cum putem atinge satisfactia maxima ? Nu alergam aiurea, dupa cai verzi pe pereti ? Ma gandesc ca daca avem un ideal si ne apropiem de el ( caci, sa fim seriosi, idealul e ceva de neatins ), tot frustrati ramanem, caci idealul se transforma intr-un alt ideal si niciodata nu ajungem la tinta. Fiinta umana - vesnic nemultumita, intr-o continua cautare a fericirii relative, intr-un zbucium permanent, clocotind ca o mare involburata si iritata.
Suntem bantuiti de trecut, de regrete si oricat de departe ajungem, tot intoarcem capul si ne intrebam ce-ar fi fost daca ? Total gresit sa te lasi intr-un joc alunecos care nu poate sa iti ofere decat durere si suferinta.
Tinta trebuie sa fie mereu in fata si sus, niciodata in spate. Omul trebuie sa urce pe scara vietii, in loc sa isi intoarca privirea spre pamant. Sus, sus...spre ideal. Spre absolut. In jos nu e decat un hau bantuit, este abisul cel mai adanc si lugubru. Bantuit de fantome nu tocmai prietenoase.
Imi imaginez deseori ca suntem niste marionete manuite de niste entitati puse pe sotii...ca suntem niste piese dintr-un puzzle de milioane de stele, ca suntem furnici intr-un musuroi. Oricum ar fi, ramanem legati unii de ceilalti si avem nevoie unii de ceilalti.
Suntem mereu prinsi intre trairi diferite ; trecem de la extaz la tristete, de la fericire, la durere. Este un pas atat de mic. Granita este insesizabila. Doar noi putem alege de care parte sa ne situam. Daca suntem niste marionete istete, vom sti sa jonglam cu trairile interne.
Daca avem un dram de prezenta de spirit ne vom urca in sa si vom continua sa pedalam ; viata este o bicicleta. Atata timp cat pedalam, totul e bine. Cand ne oprim sa contemplam ceea ce ne inconjoara, totul se opreste. Nu trebuie sa admiram prea mult, nu trebuie sa analizam prea profund, trebuie doar sa pedalam.

joi, 27 ianuarie 2011

Pentru ca merit


Nu am mai facut in ultima vreme ceva DOAR pentru mine ; poate suna egoist, dar vreau sa fac ceva pentru mine. Si m-am tot gandit si stiu ce imi doresc foarte mult : o chitara. Imi doresc sa cant la chitara.

Am vrut sa iau pentru M o chitara, insa am realizat ca, de fapt, imi doream acest lucru pentru mine. Avem tendinta sa ne realizam anumite visuri din trecut prin copiii nostri.

STOP. Imi voi lua o chitara si lectii de chitara. Decizia e luata. Si curand....sper....veti vedea un filmulet cu mine cantand. Suna bine, nu ?

DE CE ? Poate e criza de 30 ! Nu stiu. Asa simt.

Daca stie cineva mai multe despre acest subiect...adica ce fel de chitara...si un profesor in sectorul 6, ar fi minunat.

Fara cuvinte...Mme Carla Bruni

joi, 20 ianuarie 2011

LA MULTI ANI, M !

Wow...nu imi vine sa cred....au trecut deja 6 ani de cand am cunoscut-o pe M. Un copil extraordinar cu o personalitate puternica. Mi-a bulversat existenta, in sensul bun al cuvantului. Mi-a schimbat prioritatile, m-a facut sa descopar sentimente noi, sentimente de o intensitate vulcanica. O iubesc enorm, existenta mea graviteaza in jurul ei, este fetita pe care mi-am dorit-o mereu. Este perfecta.

Maya la nastere
Avem 11 zile
Frumusica
Sunt o smekerika

PIC00002

DSCF5234

craciun 2005 179

Maya

serbare

Maya9




De ce ? Pentru ca e doar M. Si pentru ca e a mea. Nu am stiu ce inseamna sa simti atat de puternic anumite trairi pana in clipa cand a aparut ea. Mica si gingasa ne-a cucerit pe toti. Cei care o cunosc, stiu despre ce vorbesc.

La multi ani, iubita mea ! Sa fii vesnic vesela si dragalasa !

marți, 18 ianuarie 2011

si ceva poze din Belgique si France





Peripetii - gara din Luxembourg






Si cum eram si flamanzi, am profitat de o alta intarziere ( a celor ce trebuiau sa ne ia din Luxembourg si sa ne duca in Belgia ) si ne-am desfatat cu un mic dejun copios.

Peripetii - partea 3




Uffff.....greu a mai fost...noroc cu dl cel amabil care ne-a insotit de-a lungul acestei aventuri ca altfel cedam nervos ; mai de rusine, mai de nevoie am facut fata acestor provocari.
Ne-am resemnat cu cele 2 ore intarziere si am mers sa refacem traseul ( caci, logic, toate legaturile erau deja ratate ). Apoi, am mers intr-o sala de asteptare, calduroasa, ce e drept, insa foarte colorata : ceva rusi zgomotosi, niste afro-europeni ( sau cum sa le zicem sa nu fim considerati rasisti ...) si un nene ciudat....imi pare rau ca nu i-am facut o poza, insa eram muuult prea obosita ca sa mai am prezenta de spirit.

M si A dormeau, C motaia si el....asa ca eu am ramas de paza ( cu o mana pe toate bagajele...:-))) si l-am tot urmarit pe nenea cu pricina, personaj oarecum boem, dar cu ceva boli de piele ca se scarpina la interval de 20-30 secunde ( plus ca nu a ratat niciun orificiu ).

Au trecut cele 2 ore si iata-ne din nou in tren, un tren nou, ce mergea si cu 150km/h. Am fost incantata ( copiii dormeau in continuare ).

Spre 6 dimineata toata lumea era treaza, o noua gara, o noua experienta ; ne-am incalzit cu o cafea, M cu o ciocolata calda.

Usor usor ne-a revenit si culoarea in obraji, peisajul era frumos, am mers de-a lungul Mosellei, chiar frumos.

Spre 9h30 dimineata am ajuns in gara din Luxembourg...rupti de oboseala. ( vezi ultima poza )

Peripetii - partea 2

Era sa uit sa termin povestioara, dar iar am fost prinsa in diverse activitati, care mai de care mai solicitante.
Cred ca am ramas deasupra Bruxelles-ului ; in tot timpul zborului A a fost foarte preocupat de igienizarea aeronavei, a frecat scaune, manere, a cules toate cojile de seminte si scamele de pe covor.
Dupa mai bine de 2 ore de zbor, mi se atrage atentia de catre partenerul meu in toate ca ne cam invartim....adica nu mai avem o traiectorie lineara....ce sa fie ? ce sa fie ? nici nu termina fraza ca se aude Captain Planet speaking....cum ca nu putem ateriza si ca ne indreptam spre Koln pentru alimentare ( locatie unde vom astepta permisiunea de a ne relua drumul catre Bruxelles ).
Asta da ghinion ! Asa ca la ora locala 23.00 ( adica 22.00 la ei ) aterizam pe aeroportul din Koln unde incepe distractia ; ca sa nu existe confuzii, ne mutam pe ora locala unde se deruleaza evenimentele. Deci se face ora 23, miezul noptii....suntem de 2 ore in aeronava si nimeni nu spune nimic. Lumea se crizeaza deoarece sunt informatii ca alte avioane aterizeaza pe Bruxelles. Aha....astia de la Blueair....nu si-au platit taxele...si o intreaga isterie se declanseaza in avion.
Trec 3 ore de cand suntem blocati la sol, fara sa ni se ofere nimic ( un total de 6 ore la bordul avionului ).
Pe langa toate acestea, eu am 2 copii dupa mine, dintre care unul urla de foame, pentru ca mi s-a epuizat laptele, iar o alta cutie este in bagajul de cala ( eu mi-am luat si de back-up, insa eram deja plecata de 12h de acasa ) ; le cer insotitoarelor de bord niste lapte normal pe care il folosesc la cafea. Ce raspuns credeti ca am primit ? Cine stie ? N-AVEM !
A plangea, eu incercam sa il adorm, era deja 1 dimineata ; 2 bunici cu basmale in cap au inceput sa vina cu sfaturi utile despre cum se cresc copiii....inspirat moment, eram pe punctul sa le zic vreo doua, dar cum eu sunt foarte bine crescuta, mi-am muscat limba :-)
In fine, reusesc sa il culc pe A, se face 2 dimineata si ne lasa sa coboram din avion ( cred ca terminasera de vandut tot ce aveau la bord, adica planul era atins ).
Recapitulam : suntem pe aeroportul din Koln ( Germania ) la 2 dimineata ( destinatia noastra ar fi trebuit sa fie Bruxelles, care e la cca 250 km distanta ), A doarme la mine in brate ( nu avem carut, ca cei la care ar fi trebuit sa ajungem au 6 copii, asa ca nu era cazul ), M se prelinge si ea, avem 6 bagaje ( o valiza uriasa de cca 30 kg, una mai mica de vreo 10 kg, 2 rucsaci, o geanta maricica si geanta mea cu de toate in ea ).
Suntem informati ca la ora 8-9 dimineata va veni un autocar sa ne duca spre Bruxelles ( adica peste inca alte 6 ore ). Noroc ca suntem intr-o tara civilizata, asa ca descopar un carut de bebelus, il asez frumusel pe A , el isi continua somnul linistit, fara sa stie ce alte peripetii vor mai urma.
Dupa atatea ore pe aeroport, in avion, deja s-au legat prietenii ; asa ca ne-am mobilizat un grup de cetateni si am inceput sa cautam solutii. Am sunat la niste prieteni din Franta si mi-au spus ca nu e buna ideea cu inchiriat o masina deoarece autostrazile sunt impracticabile ; asa ca solutia a ramas TRENUL.
Gara era relativ aproape, insa nu stiam ce sa fac cu A ; nu puteam fizic si bagaje si copil....ii spun unuia din aeroport ca iau carutul, de fapt, intreb daca pot, pana la gara, nu zice nici da, nici ba asa ca imi vad de drum.
Am mai pus pe A niste haine...ca era un frig....iar copiii erau imbracati lejer, ca de avion ; cine avea sa stie ce-are sa urmeze ?!
La gara, dam peste niste aparate de bilete, ne gandim ca nu are rost sa mergem in Bruxelles, ca noi avem treaba in sudul Belgiei, asa ca luam pentru Luxembourg. Un domn super simpatic ni se alatura in urmatoarea noastra aventura ; platim biletele si cand sunt tiparite constat ca nu e un tren direct, ci avem 4 legaturi ( cu timp de asteptare intre ele, cel mai lung fiind de 2 ore ).
Dar stiti cum se zice : ai intrat in hora, joci !
Primim incurajari de genul "sa vedeti ca o sa fie bine, ora nemteasca, e ora nemteasca, totul e in ordine, bine ca suntem in Germania si nu in alta parte ".
Buuun....doar ca nu prea aveam ce sa facem cu A, care dormea dus, asa ca am luat decizia de a "imprumuta" carutul pana unde s-o putea.
Luam primul tren ( care era de fapt un metrou ) pana la gara centrala din Koln ( cca 20 min distanta ).
Aici, mai avem de stat 20 min pana vine legatura.....stam stam stam....vezi poza...si stam si stam ; hmmm...a naibii ora nemteasca ! unde e de nu mai vine ???? daca va vine sa credeti sau nu, aflam cu disperare ca trenul are 2 ore intarziere !!!! Se poate mai rau de atat ? Asta a fost momentul in care era cat pe ce sa cedez...simteam cum ma cuprinde disperarea. Nervi amestecati cu un sentiment de panica....deznadejde combinata cu un frig naprasnic ce intrase adanc in oase. Somn si oboseala...

vineri, 14 ianuarie 2011

Peripetii

Am fost asa de prinsa cu job, cu casa, cu copii, cu serbari, cu familie ... incat am neglijat noul meu hobby, acela de a relata multe si marunte, vrute si nevrute in acest mic coltisor (personal) din lumea abisala a virtualitatii.

De sarbatori am fost plecati in Belgique si...desigur...la France....mais oui. Inainte sa va povestesc, EU jur ca nu voi mai pleca de sarbatori de acasa la distante mai mari de 360 km :-))))) ( asta ca sa pot sa ajung si la PN in vreun an ). Ca stiti cum e, verba volant, scripta manent.

Nu o sa vreau sa o lungesc foarte tare ; doar ca sunt extrem de dezamagita. Am ales mareata si prestigioasa companie BlueAir ( vorba cantecului : Nu stiu ce-a fost in capul meu atunci ... ) si a inceput distractia.

Cand am ajuns la aeroport ni s-a comunicat ca avionul are intarziere 1h30min ( venisem oricum cu 2h mai devreme pentru formalitatile de imbarcare - plus stress in trafic ca nu ajung la timp - ). Ei, asta e ; am zis sa trecem de punctul de control pentru a gasi un loc unde sa putem sta jos cu bagajele ( valiza de 30 kg si cea de 10 kg erau deja inregistrate, asa ca am ramas cu 2 rucsaci, o geanta si geanta mea ). Si stam, si stam....si iar stam....diverse zboruri isi urmau cursul normal, doar cel spre Bruxelles......era amanat. O ora, doua, trei, patru, cinci, sase.....eeeee ! Victorie ! Plecam ! dupa 6h pe Baneasa ( ore in care copiii s-au distrat, au mancat, au dormit, au atras privirile celorlalti, ca asa ne place noua, cu circ ). M s-a amuzat la maxim imitand-o pe don'soara care striga pasagerii intarziati sau anunta imbarcarea. Circ si paine, ca tot e la moda expresia. Dar nu mai era interesant daca lucrurile se opreau aici.

Deci, am plecat la ora 13h de acasa, iar la ora 20h eram in avion ( asa, ca un reminder, ca sa nu ne pierdem in poveste ). Fain, nu ? Dau eu un telefon in BE sa anunt ca decolam si mi se transmite ca ultimul tren este la ora 21h40. Pai stai asa, ca eu nu ajung la timp. Daca avionul face 2h45 ...e cam la limita, adica nu este posibil. Dar nu inteleg de ce nu ne asteapta nimeni la aeroport...pana incep sa ma prind ca imi tot zice ceva de VERGLAS .... de la oboseala si accent cu prune-n gura, nu ma prind, imi pica fata, ma supar in sinea mea...pai eu bat atata drum sa botez un bebelus si nici macar nu ma asteapta la aeroport.....am si o gramada de bagaje, nu am nici carut pentru A....sunt cu 2 copii dupa mine ;-(
Imi pica fisa ca e vorba de polei, mi se explica cum ca toate autostrazile sunt inchise....pai ce ? nu au si ei o mana de nisip ? Cica da, dar s-a epuizat stocul :-)))))

Asta da ghinion !

Decolam ! M e foarte incantata de avion ( a mai zburat, dar nu isi mai aduce aminte ). Controleaza buzunarele scaunului, gaseste o revista, apoi instructiunile. Imi spune ca n-am voie cu tocuri ( ii explic ca in caz de aterizare fortata trebuie sa le scot ). Apoi vede poza in care pasagerii ies pe tobogan din avion si urla in gura mare ca vrea sa aterizam fortat ca sa se dea pe tobogan ( starneste zambete, desigur ).

Ca sa fie treaba ok, la decolare se sting toate luminile, bezna totala, A urla ca nu vrea legat, plus ca locul e ingust, avand sub 2 ani, trebuie sa stea in bratele mele. Am mai zburat noaptea, insa niciodata nu s-a facut bezna in avion. Ne inclina stanga, dreapta si tot asa, bezna, simt ca ametesc usor .... in fine, trece momentul. M baga un Tatal Nostru cu voce tare ( ca i-am zis io sa spuna o rugaciune, insa nu ma asteptam sa il recite in gura mare ....ca o paranteza, imi este foarte frica la decolare ).

Faceti un exercitiu de imaginatie : stati 6 ore pe un aeroport, va urcati, se face un intuneric sinistru, se aud doar motoarele avionului si M care spune Tatal Nostru...imagine usor apocaliptica, as zice.

Se aprind luminile si o vad pe M schimbata, imi zice ca ii este rau si ca vomita. Merg cu ea spre baie, intreb o stewardeza daca nu are ceva picaturi de greata - NU, niste lamaie - NU, o punga ? Ca am stat cu ea 30min in toaleta si am zis ca ar fi ok o punga ca sa ne intoarcem la locurile noastre, mai ales ca se anuntasera turbulente si trebuia sa ne legam centurile ; raspuns - NU.

Low cost, low cost, dar o felie de lamaie, o punga....nu e un capat de lume.

In fine, depasim momentul, M adoarme, A e in forma ca a dormit vreo 2h in aeroport ( l-am lasat sa se plimbe pe culoar, a stat in 4 labe pe acolo, a sters cu un servetel scaunele si covorul - a gasit chiar niste coji de seminte sub covor - ca doar e sportul nostru national, nu ? cum sa nu tocam 2-3 seminte in avion ; pai suntem romani sau nu mai suntem ? )

Ce sa zic...daca astea ar fi fost singurele intamplari, ce bine ar fi fost. Ce am relatat mai sus, e asa, de incalzire.

Adevarata aventura abia acum urmeaza. Dar sa va transmit episodic evenimentele ca sa fie mai palpitant.

Data viitoare : zbor deasupra Bruxelles-ului si aventuri undeva in Germania.

Dacia Duster

joi, 13 ianuarie 2011

Febra Wii

Stiu ca nu e ceva foarte nou pe piata, insa la noi in familie e proaspat venit, asa ca face furori de la cel mai mic pana la cel mai mare.
In filmuletul cu M, pe fundal se aude A, nemultumit ca a venit randul surorii sa doboare recorduri.