5 motive sa nu iti faci ziua la Mc Donald's

Recunosc ca si M si-a serbat o data ziua de nastere la Mec, pentru ca era noua fitza si am zis sa tinem pasul cu moda. Apoi am incercat varianta acasa :-) ( sa vin cu sfatul : " nu incercati asta acasa ! " ).
Mai intai voi enumera cateva motive pentru a NU serba ziua copilului la Mec :

1. mancarea ( nu are rost sa detaliez ; au curs rauri de cuvinte pe online ).
2. party-uri pe banda rulanta, nici nu ajungi bine si tre' sa pleci ( ca vine urmatorul sarbatorit )
3. pret relativ ridicat * cu ceva costuri ascunse
4. spatiu mic, sufocant
5. personal crizat ( voi detalia mai jos )

Am mers de curand la un astfel de party, in calitate de invitati si am ramas neplacut surprinsa de atitudinea animatoarei-sefa fata de copii. Primul meu contact cu ea a fost unul violent - intrebam respectuos daca pot sa iau un meniu pentru cel mic ( am vrut doar jucaria, ca deh! daca aveau toti, urla si el, au zis ca e 6 lei, dar 10 e meniul, asa ca am zis ca ma spurc si eu cu un Mc puisor si niste cartofi bio ). Pur si simplu a racnit la mine ca ea tre' sa stea la interior, ca ce vreau ? servita la masa ???
Trec cu vederea abordarea total lipsita de respect si bun simt ( plus ca eu eram clientul ) si imi vad de ale mele, doar ca bag un cap in vaporul plin de bucurie ( sau cel putin asa ar fi trebuit ) si o surprind pe don'soara animatoare care opreste furioasa CD playeru' si urla la M : " ce atingi balonul acum cu piciorul ? Eu ce-am zis ??? ce-am zis ?? Cu mana si nu acum ! Treci in spate ! Treci in spate " Recunosc ca nu am avut reactie de moment si am lasat asa...
Vine momentul tortului.Il iau pe A in brate si merg si eu in vapor alaturi de ceilalti pitici. Tipa era in continuare in spumele marii ( sa fie PMS - nu ca ar fi treaba noastra ) ...pune sampanie, iar urla la toti pe un ton autoritar si infricosator sa nu se atinga de pahare. Pai aia micii...cand au vazut lichidul colorat si parfumat in pahare....au inceput sa dea tarcoale. Unul dintre ei chiar a baut ! Atunci s-a dezlantuit muma padurii.... ma mir ca tot acest spectacol se derula in fata catorva parinti....ce sa zic, cred ca erau toti hipnotizati de scorpie ( ca si mine de altfel ).
Insa eu am cedat nervos cand l-a sarit pe A la tort. Stateam amandoi cumintei la masa( probabil a luat in calcul doar cei care au stat non-stop in vapor ), pana cand A a inceput sa planga pentru ca dorea tort. Vad ca termina don'soara animatoare de impartit primul tortul si ca nu schiteaza nici un gest legat de micutul A. O intreb daca nu are de gand sa ii dea si lui ; raspunsul : " dar ce ? Ce ? Doar mai e un tort, asteptati, unde va grabiti asa ??? am plecat si nu v-am dat tort ?" - A urla in tot acest timp - pentru ca ceilalti copii terminasera deja...si el doar balea ;-(
Am mancat si tort, dupa vreo 3-4 minute, ca nu mai avea farfurie pentru copii, colorata. La final vad ca M are o masca si o rog sa mearga sa ceara una si pentru fratiorul lui ( ca sa nu avem scandal acasa, pe drum ..in general).

Va las pe voi sa ghiciti daca a primit :-))))

A trebuit sa ma crizez si eu putin :-)))

Concluzie : mai bine iti vezi de treaba si faci petrecerea intr-un cadru mai cald. Nu as generaliza, poate e un caz singular, insa e al naibii de frustrant.
Recunosc ca am rezervat deja la Mec pentru M, dar nu ma mai duc....no way. Mai bine aduc toti copiii acasa si ne batem cu tort :-))) e mai putin riscant.
Am incercat sa imi temperez limbajul, sa stiti :-)

Traficul nostru cel de toate zilele

As vrea sa nu ma transform intr-un birjar ( la limbaj ma refer ), insa ma simt agasata tot mai rau de traficul din ce in ce mai sufocant. Tot mai multa mitocanie in trafic ; de dimineata am asistat la o cearta intre un motociclist si un sofer care credea ca si-a tras sosea.
Eu una sunt mereu atenta la motociclisti, le fac loc si deja am inceput sa le invat limbajul ( corporal ), atunci cand primesc o multumire pentru ca imi pasa ( au ei un cod al lor, un picior in sus si alte minunatii - poate dezvolta un motociclist).
Nu stim sa dam dovada de respect, nici fata de pietoni, nici fata de ceilalti participanti la trafic ; nu stim sa parcam cat sa nu incomodam, nu stim sa lasam un numar de telefon daca blocam alte masini ( ca deh!, vrea sa plece ? sa ma caute ! sa faca niste eforturi, iar cand ma gaseste, sa fiu si mai mitocan decat am fost deja ).
Cei din provincie vor replica repede ca asta e Bucurestiul pe care l-am creat si ni-l meritam. Eu as zice ca totul pleaca de la respectul fata de propria persoana. Daca puti deja de la prima ora, ce pretentii sa mai emit legat de conduita in trafic ? La ce sa ma astept ?
Urasc cand ma urc pe podul Basarab si nu sunt lasata sa intru in coloana ( ma refer cand mai mult se sta, decat se avanseaza ). Lumea nu intelege ca nu ma bag in fata nimanui, trebuie si eu sa ma integrez cumva in peisaj. Am deprins gesturi de taximetrist, sa scot o mana pe geam in semn de multumire, inainte sa fiu lasata....pai degeaba semnalizez! trebuie sa ies juma' din masina si sa zic ca nu vreau decat sa intru in coloana ca altfel dau cu capu'n parapet. Si cine da 2 bani pe toata treaba asta ?
Sunt deja satula de trafic, duc copilul mai devreme la scoala, ca vad ca e o lupta contra cronometru : cateva minute fac diferenta.
Domnilor si doamnelor din trafic ( cu toate ca noi doamnele suntem mai elegante, probabil de la tocuri ni se trage ) - nu va mai grabiti sa prindeti rosu ! il gasiti si cu o masina in plus sau in minus.
M-am saturat sa fortez mereu ! plec spre casa de pe o straduta cu sens unic care are un semafor in capat, ceea ce face ca mai tot timpul sa fie coloana de masini. De fiecare data trebuie sa ma umplu de spumele marii cand vreau sa plec de pe loc. Semnalizez, ii las pe cei ce gonesc spre verde, insa cand e rosu.....cu ce mai incurc ? Unde se grabesc ? sau au impresia ca stau cu semnalizarea la misto ( ca tot e pe val cuvantul ).
Par frustrata, nu ? Chiar sunt. Dar, vorba poetului, e doar o traire de moment. Pana plec spre casa, imi trece. Prea multi nervi irositi in trafic, prea multa energie consumata. Pana la urma toti ajungem unde ne propunem, mai devreme sau mai tarziu.
Fir intins !

Emotii - trairi sub masca

Mereu mi-am zis ca eu nu-s nici cea mai afectuoasa, nici cea mai pupacioasa, nici cea mai plangacioasa. Nu am idee de ce, doar ca simt nevoia mai mereu sa sting orice semn de emotie care s-ar impregna in vreun fel pe chipul meu. Prefer sa invalui totul intr-o gluma, cu un zambet in coltul gurii, sa ma prefac ca nimic nu m-a miscat sau impresionat, ca doar sunt de piatra. Am descoperit de curand ca nu mai poti ascunde chiar totul - cred ca varsta e de vina :-))
Zi mareata, zi de scoala, prima zi de scoala, cu scolarita de mana si una bucata sotz de cealalta - flori, aparat foto, plus ajutoare ( za nashu' ), pornim voiniceste spre scoala ( eu cu inima cat un purice, cu un nod in gat - uff! parca retraiesc si acum emotiile acelei zile ) ; suntem primii in dreptul liniei cu I B - ne asezam in linie, adica doar M, noi degajam sa aiba copilul aer sa respire ( plus ca nu am vrea sa o coplesim cu emotiile noastre evidente - mai ales ca e usor agitata ca nu stie despre ce e vorba ). Incepe festivitatea de deschidere, M e undeva mult in spate ( caci ceilalti viitori colegi cu parintii de mana s-au postat in fata ei, iar apoi au fost impinsi spre linia cu I B, unde ea era asezata regulamentar - dar ce sa mai discutam, detalii :-) adica le-as zice romanisme, ca tot sunt ale noastre si nu ne supravietuim fara ele.
M-am tinut barbata pana au inceput cu Gaudeamus si podul de flori sa intre bobocii .... auci!....imi tremurau ochii ca-n desene animate....dar am revenit repede pe linia de plutire. M-am redresat, m-am leganat de pe un toc de 10 cm pe celalalt :-) si, bineinteles, ca am depasit elegant si pe tocuri situatia creata.
In clasa iarasi balamuc, multi copii, si mai multi parinti....munti de flori..ghiozdane, sosete albe, pampoane si culoare. Un spectacol usor burlesc - dar sa dam vina pe emotiile create de momentul in sine. A urmat sedinta cu parintii. Aici spectacolul a fost desavarsit. Stau si ma intreb de unde au dascalii atata rabdare ? Cred ca au un program misterios pe care il activeaza inainte de intalnirile cu parintii. Nu am mai asistat de ceva vreme la o parada de idei - nu dintre cele stralucite - atat de picanta ( imi vine in minte Cascadorii Rasului ).

Si uite ca am trecut de prima saptamana de scoala, a inceput si a doua. Credeam ca lucrurile incep sa se aseze si pot si eu sa vad cu ce se mananca scoala in zilele noastre.
Nu am reusit inca sa relationez cu Doamna, caci e mereu asaltata de parinti care roiesc in jurul ei si o bombardeaza cu tot felul de "probleme" inchipuite, daca e sa ma intrebati pe mine. Vreau si eu sa stiu cum se descurca M, tanjesc de fapt dupa o farama de informatie in acest sens, insa cred ca e mai bine sa astept si sa ii las Doamnei un pic de spatiu . Macar din partea mea ( sper ca atitudinea mea sa nu fie luata drept dezinteres total fata de institutie/copil/educatie ).
Ar fi ideal ca acest interes crescut - atat al parintilor, cat si al elevilor - sa se manifeste si pe termen lung, nu doar in clasele primare. Acum se lupta pentru prima banca, iar peste cativa ani nu vor mai sti cum sa se ascunda prin fundul clasei ; un paradox clasic.
Nu vreau sa termin intr-o nota pesimista, imi place scoala, imi place Doamna, imi place clasa, imi place banca :-) Imi vine in minte Doamna mea, doamna Veniamin pe care am iubit-o tare mult si cu care inca mai tin legatura. Imi vin in minte anii de gimnaziu cand am avut cei mai faini colegi si cel mai unit colectiv ( de care nu m-am mai lovit pana astazi ).