Toata lumea negociaza...zilnic. De mici capatam deprinderi in ale negocierii si ma intreb daca devenim tot mai iscusiti sau ne plafonam.
De cand rostim primele cuvinte, incepem prin a folosi tehnici de negociere : " daca imi dai, iti dau" sau "daca esti cuminte, te las sa...". Apoi aceste tehnici se perfectioneaza, devenim tot mai abili in ceea ce priveste arta negocierii.
Incepem prin a negocia tot, uneori chiar inconstient. Insa sunt si momente cand trebuie sa fim mai agili ca niciodata, cand trebuie sa fim \ perspicace pentru a transforma totul intr-un real succes. E greu. Si, din pacate, in orice negociere sunt implicate doua parti, iar cealalta parte poate fi imprevizibila.
Cum facem sa avem mereu castig de cauza ? Sau sa fie macar o situatie de castig reciproc ( win-win ). Cerem mai mult ca sa avem de unde lasa ? Ca la piata ? Daca da bine, daca nu, mai vedem, mai lasam...
Sunt momente in viata cand facem si compromisuri, in defavoarea castigului ( de orice natura ). Intervine atunci latura emotionala ? Au ce cauta emotiile in negociere ? Sau totul e permis ? Ca-n dragoste si razboi.
Unii au un talent innascut pentru negociere, altii urmeaza cursuri celebre pentru a se perfectiona.
Cred ca in fiecare dintre noi zace un negociator, dar, ca-n viata, nu reusim sa ne folosim de toate instrumentele si armele negocierii.
Nu cred ca e vorba de sentimente in negociere sau mai mult, de pozitia "totul e permis" ci pur si simplu de negociat cu intentia obtinerii unei solutii win-win. daca ai varianta asta in minte in mod cert nu iti mai pui problemele de mai sus, pentru ca, in mod natural vei actiona in directia asta!
RăspundețiȘtergere