Stau adesea si ma privesc in oglinda...totul mi se pare ciudat. Bizar, dar nu in sensul negativ. Acelasi sentiment ma incerca uneori, dimineata, la metrou, in marea agitata de oameni . Simteam ca totul se opreste in jurul meu, ca eu devin un observator al zbuciumului continuu. Ma simteam ca un copil care sta si priveste miscarea unor furnici...bizar, atat as spune.
Suntem mici si nu ne dam seama, suntem trecatori si uitam acest lucru, suntem o piesa dintr-un puzzle, suntem practic sufocati de la nastere, condamnati din start la un final tragic, sa zicem. Cu toate acestea radem, ne bucuram, TRAIM.
Aluatul este de asa natura.
Eu ma bucur ca traiesc, incerc sa nu fiu doar o piesa din puzzle, vreau ca cei din jurul meu sa se simta importanti pentru mine. Vreau sa am lumea mea in lumea cea mare, un fel de teatru in teatru, un musuroi personal in cadrul marelui musuroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu