Cu cat simt ca visul poate deveni realitate, cu atat cresc emotiile. Stii ca iti doresti ceva, insa nu speri sa se mai concretizeze vreodata. Iar cand esti pe punctul de a pune in practica ceea ce era doar un vis, incep emotiile.
Fluturasi in stomac...e mai usor cand e la stadiul de vis. Poti jongla cu ideile, cu planurile, insa, stiind ca nu va fi nimic real, fabulezi.
Insa daca poti face pasul spre altceva, ai nevoie de curaj sa o faci. Intri intr-o schema care nu e musai de succes. Dar, decat sa ramai frustrat pe viata, mai bine incerci, cu riscul de a o da in bara.
Decat sa te intrebi toata viata "ce-ar fi fost daca ?", mai bine incerci, chiar daca suna ca un soi de aruncare in neant.
Eu zic ca se merita. Trebuie sa avem curaj si sa ne infruntam destinul. Adica sa il schimbam.
Daca ne rezumam doar la vorbe, nu suntem decat niste lasi intr-o mare de lasi. La dat din gura, toata lumea se pricepe. Cand e vorba de a lua atitudine....putini se arata.
Unii ar considera ceea ce imi doresc sa fac este o forma de lasitate. De ce ? Sincer, nu e calea cea mai simpla. Poate e simpla cand nu sunt copii la mijloc. Dar sa ma complac in situatia actuala ? Eu una sunt mult prea scarbita, viitorul se arata sumbru, copiii mei vor trebui sa tina in spate si mai multi pensionari decat tinem noi, toate datoriile statului tot pe umerii lor vor cadea. De ce sa ii condamn si pe ei ? De ce sa nu am parte de o batranete linistita ( daca ar fi sa o apuc ) ? Credeti ca se vor mai gasi bani de pensii in 30 de ani ?
Suna a loterie, insa sunt mai convinsa ca niciodata ca trebuie sa incerc.
Vom vedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu