Bantuim

Bantuim prin viata ca niste fantome amatoare, suntem niste existente efemere, atat de mici si neinsemnate, incat ne pierdem in lumea cea mare si amara. Traim cu intensitate momentele marcante din viata noastra, uneori ramanem agatati in trecut si nu putem trece dincolo, in prezent. Ne urcam singuri pe un piedestal si privim cu nonsalanta celelalte fantome care ne par ridicole. Dar nu realizam ca totul este atat de anapoda. Destinul isi cam bate joc de noi. Sau noi de el ? Avem o linie a vietii creionata de la bun inceput ? Avem vreo sansa sa schimbam traiectoria in directia dorita ? Sau ne lasam purtati de-a lungul ei cu o resemnare mioritica.
Cum putem atinge satisfactia maxima ? Nu alergam aiurea, dupa cai verzi pe pereti ? Ma gandesc ca daca avem un ideal si ne apropiem de el ( caci, sa fim seriosi, idealul e ceva de neatins ), tot frustrati ramanem, caci idealul se transforma intr-un alt ideal si niciodata nu ajungem la tinta. Fiinta umana - vesnic nemultumita, intr-o continua cautare a fericirii relative, intr-un zbucium permanent, clocotind ca o mare involburata si iritata.
Suntem bantuiti de trecut, de regrete si oricat de departe ajungem, tot intoarcem capul si ne intrebam ce-ar fi fost daca ? Total gresit sa te lasi intr-un joc alunecos care nu poate sa iti ofere decat durere si suferinta.
Tinta trebuie sa fie mereu in fata si sus, niciodata in spate. Omul trebuie sa urce pe scara vietii, in loc sa isi intoarca privirea spre pamant. Sus, sus...spre ideal. Spre absolut. In jos nu e decat un hau bantuit, este abisul cel mai adanc si lugubru. Bantuit de fantome nu tocmai prietenoase.
Imi imaginez deseori ca suntem niste marionete manuite de niste entitati puse pe sotii...ca suntem niste piese dintr-un puzzle de milioane de stele, ca suntem furnici intr-un musuroi. Oricum ar fi, ramanem legati unii de ceilalti si avem nevoie unii de ceilalti.
Suntem mereu prinsi intre trairi diferite ; trecem de la extaz la tristete, de la fericire, la durere. Este un pas atat de mic. Granita este insesizabila. Doar noi putem alege de care parte sa ne situam. Daca suntem niste marionete istete, vom sti sa jonglam cu trairile interne.
Daca avem un dram de prezenta de spirit ne vom urca in sa si vom continua sa pedalam ; viata este o bicicleta. Atata timp cat pedalam, totul e bine. Cand ne oprim sa contemplam ceea ce ne inconjoara, totul se opreste. Nu trebuie sa admiram prea mult, nu trebuie sa analizam prea profund, trebuie doar sa pedalam.