Ce zile ! Ce vremuri ! In toata agitatia matinala am apucat sa arunc repede 2-3 linguri din praful magic peste apa clocotinda....mireasma dadatoare de puteri miraculoase s-a raspandit in intregul imobil excitand cele mai frigide papile gustative.
Picioarele greoaie s-au lipit pe gresia ostila ... ochii s-au chinuit sa se intredeschida ; toata dimineata a fost sub semnul somnolentei profunde ( poate si din cauza faptului ca obraznica mea alarma s-a apucat sa sune de 6.30 dimineata fix in mjlocul unui vis - din cauza trezirii bruste si violente, am si uitat ce visam, insa cred ca era ceva frumos ). Traumatizata dupa aceasta scuturare usor nocturna, am incercat sa imi revin, dar de unde ? Aruncata intr-un trafic infernal, fix ca un prunc in mijlocul unei haite de hiene, am reusit cu greu sa ma strecor pana in poarta castelului . Nu am reusit sa disting decat fete neprietenoase integrate armonios intr-un decor la fel de neprietenos si cenusiu. Doar tonuri de gri, cenusiu.....negru. Praf, mizerie, fum. Un tablou sinistru pentru o dimineata care promitea scantei.
Trebuie totusi sa multumesc fortelor celeste ca izbirea mea de realitate nu este atat de violenta ; sunt protejata de scutul meu de otel care ma invaluie intr-o perdea de caldura si muzica. Diminetile ar arata mult mai triste daca as fi trantita in mijlocul multimii neingaduitoare din marile aglomeratii.
Asa ca, in semn de maxima apreciere, voi aduce o ofranda pe altarul orasului care devine tot mai tolerant ( sau eu sunt cea toleranta ? tolerata ?)
DEDICATIE - e musai sa ascultati pana la capat. Vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil. Sa fiu si eu un desen sub pasii mici ...
La multi ani, G !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu