Mi-e ciuda uneori ca vremea imi influenteaza starea de spirit ; imi place ploaia, imi plac picaturile de ploaie cand se izbesc de fereastra. E ca si cum primesc o atentionare : traiesc ! Sunt meteo-sensibila, ceea ce imi confirma faptul ca sunt intr-o simbioza perfecta cu ea, ca traim una pentru cealalta, ca avem o relatie speciala. E reconfortant sa stii ca apartii cuiva, simti cum iti restabilesti fortele fizice si psihice.
Si cand te gandesti ca ne cere atat de putin la schimb, dar, ca si in alte chestiuni, suntem mult prea grabiti pentru a ne opri cateva minute sa vedem ce are sa ne spuna, care este strigatul de ajutor.
Ne jucam de-a ecologia, postam in sustinatorii naturii. E atata falsitate in jurul acestor miscari verzi. Dar am stabilit deja ca suntem egoisti si nu ne pasa foarte mult de ce are sa fie. Ca atunci cand are sa fie, noi nu o sa mai fim....poate niste gene de-ale noastre ratacite prin diverse colturi ale lumii....dar de ce ne-ar pasa ?
Atat imi inspira privelistea ingusta pe care o am prin fereastra obturata de o planta ( ce pare a fi carnivora - cred ca ii zice limba soacrei - deci am nimerit analogia ) si un gard de beton. Nu vad decat betoane pe un fundal cenusiu si o ramura usor infrunzita. E ca si cum s-ar sforta sa gaseasca lumina si caldura intre betoane. Ne plac betoanele si asfaltul. La fel de tare cum ne plac semintele si mitocania. Sunt simboluri nationale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu